

Ce favorizeaza adictiile sexuale?
Conflictele maritale, infidelitatea sau disfunctiile sexuale apeleaza de obicei la psihosexolog mai rapid decat persoanele ce sufera de o dependenta sexuala. Un motiv ce contribuie de multe ori la intarzierea solicitarii ajutorului specializat, este temerea ca viata sexuala se va sfarsi odata cu inceperea terapiei sexuale. Nu este insa asa. Psihosexologia urmareste redobandirea controlului asupra sexualitatii si nu ascetismul sexual. Interventia psihoterapeutului urmareste restabilirea increderii, consistentei si intimitatii relatiei si agreerea unui plan de sexualitate non-distructiva.
Dependentele sexuale incep de obicei devreme, in adolescenta, inainte de aparitia unor dependente de substante. Asteptarile parentale prea mari, atasamentul emotional redus si ghidarea inconsistenta sau inconsecventa din partea unui parinte sau a ambilor, pot sa favorizeze instalarea unor dependente sexuale.


Adolescentul gaseste in dependenta sexuala o modalitate de a-si ‚pansa’ orgoliul ranit sau o modalitate de a se adapta la anxietatile cotidiene crescande. Cum azi este usor ca adolescentul sa evite supravegherea familiala, dependenta sexuala e intalnita frecvent si la adulti. Deja in 1991, inainte de explozia internetului, se estima ca 4 din 10 adulti ar avea o forma de adictie sexuala. In siguranta si uneori in izolarea caminului propriu, nu doar barbatii devin azi mai des dependenti de acest mijloc de eliminare a tensiunilor, ci si din ce in ce mai multe femei.
Imaginea dependentei sexuale imbraca diverse forme. Uneori ea incepe in momentul in care unul dintre parteneri nu este disponibil, nu poate, sau nu doreste sa interactioneze suficient de bine in sexualitate. Alteori, persoanele cu dependenta sexuala au suferit o forma sau alta de abuz familial si/sau au fost expuse in timpul copilariei si adolescentei la alte comportamente adictive (alcoolism, supraalimentare compulsiva sau dependenta de jocuri de noroc).
Din pacate aceste comportamentele sexuale autodistructive pot sa stea la baza destramarii unor cupluri, a dezastrului financiar sau a pierderii locurilor de munca. In dependenta de natura sexuala, doar sentimentul de neputinta, de pierdere a autocontrolului pot ‚umple’ cu exemple o carte intreaga. Unii specialisti clasifica insa aceste comportamente adictive in cateva categorii obsesionale, cum ar fi:
- cele ce tin de nevoia de a vizualiza stimuli sexuali (voyeurista) sau de nevoia de a se expune sexual (exhibitionista)
- cele ce tin de nevoia de a seduce o persoana sau de nevoia de aventuri multiple (dependenta seductiva – nimfomanie la femei sau satiriazis la barbati)
- cele ce tin de nevoia de a plati sau a negocia ceva in schimbul sexului (comerciala) sau de a impune ceva sexual unei persoane (intruziva).
- cele ce tin de nevoia de a transpune in realitate fantasmele sexuale (fantezista)
- cele ce tin de nevoia de autosatisfacere cu ajutorul a diverse obiecte (fetishista)
- cele ce tin de nevoia de a se angaja intr-un schimb de durere sexuala (sado-masochista)
- cele ce tin de nevoia de angajare in relatii sexuale cu minori (pedofila)
De fapt de multe ori aceste categorii se intrepatrund iar sub protectia accesibilitatii si anonimatului internetului, cybersexul - interactiunea sexuala online contracost, poate sa inlocuiasca din pacate relatiile sexuale si afective ale unui cuplu. Sesiunile de psihosexologie pornesc de obicei de la constientizarea impactului acestor comportamente si urmaresc atenuarea ‘triggerilor’ ce stau la baza adictiei.
Se mai poate intampla ca partenerul /partenera persoanei dependente sa dezvolte treptat o codependenta, ca urmare a imposibilitatii intreruperii relatiei cu persoana ce sufera de obsesia sexuala. Persoana codependenta poate chiar sa devina una cu cea dependenta, percepand problemele de dependenta ca fiind unele proprii. Se creaza un cerc vicios al dependentei ambilor parteneri, uneori fiind nevoie de mult timp pana se obtine intreruperea disfunctiei.
Odata ce se intampla insa aceast lucru, persoanele considera ca au o calitate mai buna a vietii, deoarece „atunci cand te lovesti cu capul de zid, te ajuta chiar si cand te opresti”. Succesul in aceste cazuri se bazeaza pe motivatia cuplului de a dobandi echilibrul sexual iar sesiunile de psihosexologie abordeaza in principal acest aspect.