frecventa sexuala

E normal sa facem dragoste in fiecare zi ?

E adevarat ca prea mult sex nu e sanatos? Discutand cu un amic, am aflat

E adevarat ca prea mult sex nu e sanatos?

Discutand cu un amic, am aflat ca prea mult sex nu ar fi sanatos. E oare adevarat ? Sunt casatorit de mult timp si pana acum nu mi-am pus problema asta. Inca mai facem dragoste in fiecare zi si in cand avem timp liber chiar mai mult. Ma gandesc acum daca nu e prea mult.

Raspuns : Cand devine problematica hipersexualitatea

Amicul tau probabil a dat de unul din studiile de acum cativa ani buni (2003), ce incadra in categoria hipersexualitate tot ceea ce era peste 7 orgasme intr-o saptamana (timp de cel putin 6 luni). Chiar daca unii specialisti mai iau in considerare aceasta definitie, polemica e ampla atunci cand vorbim despre hipersexualitate.

La fel ca multi alti specialisti sexologi consider si eu ca ceea ce e de luat in considerare in privinta hipersexualitatii nu tine atat de numarul de contacte saptamanale, ci de nivelul de suferinta asociat incapacitatii de a controla imboldul sexual, ce poate afecta semnificativ functionarea sexuala a unei persoane. Atunci cand nivelul de suferinta asociat hipersexualitatii e unul mare si atunci cand sexul inlocuieste relatia intima afectiva, e cazul sa se apeleze la un psihosexolog. Daca nu exista astfel de probleme in cazul tau, te felicit pentru apropierea emotionala si sexuala dintre tine si sotia ta si iti ofer mai jos cinci motive sa faci in continuare dragoste cu ea in fiecare zi :

5 motive sa faci dragoste in fiecare zi 

1) e o modalitate de a va conecta afectiv si de a petrece timp de calitate impreuna

2) cladeste increderea reciproca si ridica moralul in cuplu

3) te ajuta sa fii altruist (satisfactia ei fiind si satisfactia ta) si …poate creativ in acelasi timp (daca vei cauta noi mijloace de a atinge satisfactia impreuna)

4) in majoritatea cazurilor detensioneaza ambii parteneri iar uneori va poate tine departe de unele conflicte (pe unele chiar le stinge)

5) e o relaxare accesibila, fara implicatii financiare si poate ajuta chiar la sanatate. Acest efect benefic asupra sanatatii nu e doar prin caloriile consumate, ci si prin faptul ca ejacularea frecventa protejeaza barbatul de cancerul la prostata iar la femei absorbitia vaginala a spermei a fost asociata cu un efect antidepresiv.

Dr Rares Ignat – psihoterapie pentru depasirea obstacolelor din viata