Nu cred ca e anxietate sau depresie usoara. Sa iau tratamentul?
In ultima perioada am avut probleme cu sexul. Cand vreau sa fac sex cu prietena mea amandoi suntem foarte excitati dar apoi eu imi pierd concentrarea si erectia devine flasca. Medicul mi-a spus ca e de la anxietate si mi-a dat niste pastile dar dupa ce am citit pe net cred ca nu am simptome de anxietate: nu tremur, nu am palpitatii, nu sunt iritabil, nu am mainile transpirate. E drept ca de obicei sunt mai emotiv si sunt trist pentru situatia asta (am inceput sa nu mai dorm asa bine) dar nu cred ca am anxietate si depresie usoara cum a spus. Cand ma masturbez nu e asa. Nu am probleme. Dar in momentul cand suntem goi se intampla aproape instantaneu, ceea ce ma dispera. Oare sa iau tratamentul?
Raspuns: Ia medicatia recomandata cel putin o luna si intre timp apeleaza si la psihoterapie sexuala
Daca medicul ti-a recomandat tratamentul respectiv banuiesc ca a luat in considerare mai multe elemente decat starea ta de tristete legata de aceasta situatie. Nu toate formele de anxietate si depresie se manifesta dupa un ‚tipar’ caracteristic dar un specialist suficient de experimentat poate sa realizeze daca e sau nu cu adevarat cazul de a incepe un tratament medicamentos. Iti sugerez ca deocamdata sa incerci sa iei medicatia recomandata cel putin pentru o perioada si eventual in paralel sa urmezi si cateva sesiuni de psihoterapie. Dupa aproximativ o luna de zile de terapie combinata pentru depresie, anxietate si disfunctia erectila, o sa-ti dai seama daca te ajuta cu adevarat.
Dr Rares Ignat – psihoterapie pentru depasirea obstacolelor din viata