Ce e complexul madona-curva?
In 1912 Freud descria pentru prima data complexul madona-curva (sau Virtuoasa-Usuratica/Vampa, Sfanta-Curva daca vreti). El mentiona ca unii barbati au tendinta de a imparti femeile in doua categorii: femeile caste, greu de cucerit, cu care si-ar dori sa aiba copii si femeile usoare, cu care si-ar dori sa petreaca nopti fierbinti in pat dar cu care nu se vor casatori niciodata.
Cei ce sufera de acest complex considera ca femeia nu poate fi si ‘buna in pat’ si virtuoasa in acelasi timp. Desi le place sexul, il considera a fi un act murdar, ce nu poate fi realizat cu ‘sfinte’, cu un caracter curat. Vor cauta o partenera de viata cat mai pura sau chiar inocenta, virgina. Atunci cand femeia il accepta prea devreme in pat sau chiar initiaza actiunea sexuala, barbatul cu acest complex se va inhiba si ar putea chiar ‘reeticheta’ femeia ca fiind o ‘usuratica’. Din punct de vedere al interactiunii sexuale asta nu e un lucru rau dar are de suferit interactiunea intima, afectiunea.
Asta pentru ca : « În cazul în care acești barbati iubesc o femeie nu au nici o dorință sexuala iar în cazul în care o doresc sexual nu o pot iubi ». Afirmatia ii apartine tot lui Freud, care a sugerat ca acesti barbati par sa aiba o problema in a-si mentine starea de excitatie sexuala in timp ce sunt intr-o relatie ‘serioasa’ de iubire,
Factori educationali ce faciliteaza complexul madona-curva
Se pare ca mamele reci emotional dar supraprotectoare favorizeaza instalarea acestui complex, in care exista o disociere intre dorinta emotionala si cea sexuala. Ca tanar adult barbatul isi va cauta un inlocuitor de mama, care sa-i satisfaca nevoia afectiva, dar isi va gasi satisfactia sexuala in alta parte, fie la o femeie in afara cuplului, fie prin autosatisfacere.
Uneori instalarea complexului madona-curva poate fi facilitata si de o religiozitate familiala accentuata ce imparte iubirea in sacrul-divin si profanul-animalic. Din pacate chiar si in ziua de azi unele familii considera impulsul sexual ca provenind doar din ‘creierul ancestral reptilian’, sau chiar fiind o ‘lucratura a diavolului’, de care e bine sa te feresti cat poti. Sfera sexuala, divizata astfel in timpul copilariei, ramane disociata in cele doua directii ce se exclud una pe alta si nu reusesc sa ajunga la un model sexual unitar.
Complexul lui Oedip & ranile narcisice pot sta la baza complexului madona-curva
Impartirea in doua grupuri feminine: femei de admirat-iubit si femei atractive sexual se poate baza uneori si pe complexul lui Oedip, pe teama de castrare. Barbatul, cu o afectiune intensa pentru mama sa in copilarie, isi auto-interzice afecțiunea ce o simte pentru femeile de care e atras sexual, pentru a nu reproduce senzatia de atractie erotica incestuoasa, ce a avut-o demult pentru propria mama, si pentru a nu fi ‘castrat’ afectiv, ca pedeapsa, de tatal vigilent.
Alteori complexul madona-curva poate fi bazat pe prezenta unei anxietati legate de femei in general. Acestea pot fi asociate cu rani narcisice, cu frustrari greu tolerabile. Afectarea trecuta a orgoliului masculin poate avea originea in comportamentul mamei, al diverselor femei ce au constituit un esec intim de-a lungul vietii sau poate fi doar o aparare in fata unor posibile viitoare esecuri sexuale.
Conceptul de ‘sfanta buna in pat’ nu e o himera
Uneori complexul madona-curva poate fi destul de rezistent la interventia psihoterapeutica, insa odata depasit va genera beneficii substantiale in interactiunea intima. In fond majoritatea barbatilor cauta sa aiba alaturi ‘o sfanta buna in pat’, dupa cum afirma eseistul Edward Dahlberg. E important de constientizat ca acest concept nu e o himera, dar depinde mult de perceptia individuala, de nivelul de functionalitate al gandirii si nu in ultimul rand de comunicarea in cuplu.
In mod paradoxal, revolutia sexuala moderna poate accentua uneori aceasta divizare a sferei sexuale (citeste aici cum)