‘Frigiditatea’ nu exista ca termen profesionist
Frigiditatea, un termen larg folosit, nu exista in limbajul psihologic sau medical profesionist. In intelegerea populara, termenul de frigiditate, se refera probabil la femeia care, dintr-un motiv sau altul, nu e interesata sau dornica de sex. In limbaj specializat, vorbim insa de mai multe categorii de simptome si obstacole asociate lipsei de motivatie sexuala la femeie. In postarea anterioara am vazut ca unul din motive poate tine de problemele generate de unele particularitati ale clitorisului.
Printesa X, o pioniera in cercetarea ‘frigiditatii’
Prima persoana ce a atras atentia asupra rolului jucat de pozitia si dimensiunea clitorisului in obtinerea orgasmului, are numele legat de cel al celebrului Brancusi. E vorba de ‘printesa’ Marie Bonaparte, ce a fost reprezentata de Brancusi, in sculptura in bronz denumita Printesa X. La vremea ei, sculptura, prezenta azi in Muzeul de arta din Philadelphia, a avut parte de un amplu scandal, ca urmare a asemanarii cu un penis. Cunoscand cercetarile doamnei Bonaparte in privinta obtinerii orgasmului, as spune ca asemanarea nu e chiar intamplatoare.
Doamna Bonaparte, o stranepoata a lui Napoleon, publica, in 1924, sub pseudonimul A. E. Narjani, unul din primele studii despre ‘frigiditate’, o problema ce o afecta si pe ea. In urma evaluarii clinice a 243 de femei, doamna Bonaparte sustinea ca exista 3 tipuri de femei : ‘paraclitoridiene’, ce obtin cu usurinta orgasmul, ca urmare a apropierii clitorisului de vagin, ‘teleclitoridiene’, ce au probleme in obtinerea orgasmului, ca urmare a unui clitoris prea distantat, si ‘mezoclitoridiene’, la mijloc. Ea fiind o ‘teleclitoridiana’, i-a solicitat unui chirurg celebru sa diminueze distanta dintre clitoris si vagin. Interventia nu a fost urmata de un succes ‘orgasmic’. Nici celelalte doua reinterventii chirurgicale nu au avut un final mai fericit. Avand in vedere bogatia terminatiilor senzoriale ale clitorisului, extrem de dificil de a fi mutate, esecul nu era ceva greu de imaginat.
Orgasmul vaginal, o obsesie freudiana
Obsesia Printesei X pentru obtinerea orgasmului vaginal a fost de fapt alimentata si de influenta (‘macho’) a celebrului Sigmund Freud, ce considera ca doar orgasmul vaginal, penian, e unul legitim, ‘recunoscut’.
Desi azi se discuta mult despre orgasme vaginale sau clitoridiene, pana la urma un orgasm e un orgasm si nu conteaza de fapt daca e vaginal, clitoridian sau mixt si nici ce anume a contribuit mai mult la declansarea sa. In filmul Manhattan, Woody Alen subliniaza absurditatea evaluarii ‚tipului de orgasm’, atunci cand unul din personaje spune „am avut si eu in sfarsit un orgasm si doctorul mi-a spus ca a fost unul necorespunzator’. In pofida a ceea ce considera unii barbati, femeile nu se concentreaza exclusiv pe obtinerea placerii din penetrarea vaginala …si in pofida a ce considera alti barbati, obtinerea orgasmului nu se rezuma la o buna stimulare a clitorisului.
Nu stim nici azi clar cat de mult e influentat orgasmul feminin de dimensiunea si pozitia clitorisului sau de pozitiile sexuale adoptate in timpul sexului. Stim clar insa ca in momentul in care dificultatile in obtinerea orgasmului sunt interpretate disfunctional, femeile dezvolta o anxietate sau o stare depresiva ce pot sa inrautateasca considerabil aceasta stare. citeste mai multe si aici