Dragobete – semnificaţii şi obiceiuri de indragostire
Anul trecut am scris despre maturizarea iubirii cu o zi înainte de Valentine’s Day. Ca să fiu sincer, pentru cuplul nostru Valentine’s Day nu a ajuns să însemne ceva deosebit. Preferăm Dragobetele şi am observat asta la mai multe persoane cu care am vorbit. Aşa că anul ăsta am trecut peste obsinuita postarea legată de 14 februarie şi am ales să fiu mai aproape de Dragobete.
Dragobetele, numit și Năvalnicul sau Logodnicul Păsărilor e un fecior chipeș și puternic care aduce iubirea în casă și în suflet. În credinţă populară Dragobetele este ziua în care păsările și animalele se împerechează. Era ziua în care băieții și fetele considerau că trebuie să glumească, să flirteze, ‘să facă Dragobetele’, pentru a fi îndrăgostiţi tot timpul anului. Îmbrăcați de sărbătoare, căutau împreună flori de primăvară. Pe la prânz fetele se întorceau în sat alergând, fiecare urmată de câte un băiat căruia îi căzuse dragă. Dacă băiatul era iute de picior și o ajungea, iar fata îl plăcea, îl săruta în văzul tuturor, pentru a-şi afișa dragostea în fața comunității. De aici provine expresia Dragobetele sărută fetele! Sărutul însemna logodna celor doi pentru un an sau mai mult.
Acest obicei, cunoscut sub numele de ‘zburătorit’, se termină cu discuţii pe dealuri, în jurul focului de tabără. Unele perechi își crestau brațul în formă de cruce, după care își suprapuneau tăieturile. Deveneau astfel fraţi / surori de cruce. Fetele mari strângeau ‘zăpada zânelor’, ultimele rămășițe de zăpadă, ce erau folosite pe parcursul anului pentru descântece de dragoste.
Efectele indragostirii şi respingerii asupra creierului nostru
Şi dacă tot am amintit de ‘descântecele de dragoste’ haideţi să vedem şi câteva explicaţii ştiinţifice ale îndrăgostirii şi cum diferă ea de iubire. Una dintre persoanele care au studiat în detaliu efectele biologice ale îndrăgostirii şi iubirii e antropologul american Helen Fischer. În studiile ei asupra comportamentului uman Dr Fischer a demonstrat că pe parcursul evoluţiei omul a dezvoltat 3 sisteme cerebrale care să susţină reproducerea speciei.
- sistemul cerebral ce întreţine dorinţa sexuală, ce a evoluat pentru a iniția împerecherea cu o serie de parteneri
- sistemul cerebral ce întreţine iubirea romantică, îndrăgostirea, care a evoluat pentru a ne concentra energia de împerechere pe atragerea unui partener la un moment dat
- sistemul cerebral ce întreţine ataşamentul, care a evoluat pentru a ne permite să formăm un cuplu pe termen lung, sistemul ce ne permite să ne dezvoltăm împreună, ca o echipă.
Această postare nu e despre dorinţa sexuală, despre atracţia sexuală automată, care e ghidata în cea mai mare parte de testosteron, atât la femei cât şi la bărbati. Nu e nici despre ataşament, despre care poţi citi mai multe aici. E despre efectele îndrăgostirii şi respingerii asupra structurilor creierului.
Helen Fischer a studiat cu ajutorul RMN-ului funcţional o serie de oameni, îndrăgostiţi nebuneşte. Unii erau în continuare fericiţi împreună, altiii tocmai fuseseră părăsiţi. Pentru că dragostea nu e întotdeauna o experienţă fericită. De fapt studiile arată că majoritatea celor ce au fost îndrăgostiţi o dată au suferit şi experienţa unei respingeri în dragoste.
Indragostirea ca obsesie şi adicţie
În experimentul ei Fischer a demonstrat că îndrăgostirea e resimţită la nivel biologic, cerebral, ca fiind una dintre cele mai intense senzaţii ce există. Persoanele îndrăgostite au avut o activitate ridicată în celulele producătoare de dopamină (celulele A10) dintr-o zonă cerebrală denumită aria tegmentala ventrală (ATV). Această zonă, parte a sistemului nostru motivaţional, parte a sistemului ce ne modulează poftele şi concentrarea pe un lucru, pare că devine activă la un nivel similar şi atunci când cineva simte efectele cocainei.
Şi la fel precum cocaina, îndrăgostirea poate genera fenomene adictive. Îndrăgostirea are atât caracteristicile unei obsesii cât şi cele ale unei adicţii. Te gândeşti obsesiv la persoana dragă şi tânjeşti după ea neîncetat. Eşti dispus/ă să rişti multe pentru a o avea. Eşti dispus/ă să distorsionezi realitatea pentru a fi mai aproape. În timp dezvolţi o toleranţă, doreşti să vezi persoana tot mai mult (la fel ca la o substanţă ce dă dependenţă). Atunci când nu o vezi, ai simptome de sevraj, te simţi mizerabil, ai senzaţia că viaţa nu merită trăită. Iar în final, dacă eventual persoana te decepţionează în variate moduri şi decizi să rupi relaţia, ajungi adesea să te reîndrăgostesti, să recazi în adicţie.
Cele de mai sus nu reprezintă ceva nou. Platon le formulase deja cu mii de ani în urma. “Zeul iubirii trăiește într-o stare de necesitate. E o nevoie. Este o dorință puternică. Este un dezechilibru homeostatic. Asemeni foamei și setei, e aproape imposibil să te sustragi.”
Ce e nou însă, e susţinerea ştiinţifică a acestor efecte ale îndrăgostirii. Efectele ei sunt asemănătoare la nivel cerebral cu efectele unor tulburări obsesive sau cu cele ale unor adicţii. Iubirea romantică, îndrăgostirea, produce în noi senzaţii şi comportamente ce sunt în zona obsesiei şi a dependenţei.
Respingerea ca obsesie
E important să ştii că îndrăgostirea te poate face să te comporţi iraţional şi în acelaşi timp respingerea asociată îndrăgostirii poate agrava simptomele obsesive. Azi şi suferinţa respingerii în dragoste are o explicaţie ştiinţifică. Helen Fisher a demonstrat ca respingerea activează 3 zone cerebrale distincte.
Activează în primul rând aceasi parte a creierului nostru ‘reptilian’ ancestral, asociată cu poftele şi motivaţia (ATV). Mai activează însă şi o altă regiune, asociată cu calculul riscurilor şi câştigurilor şi permite din păcate uneori, asumarea unor riscuri prea mari. Nu în ultimul rând, activează şi regiunea cerebrală asociată cu existenţa ataşamentului.
Din perspectiva stimulării apariţiei ataşamentului profund, respingerea iniţială ar putea favoriza uneori instalarea unei relaţii armonioase pe termen lung. Când faci un efort mai mare pentru a primi ceva apreciezi poate mai mult acel lucru. Din păcate însă uneori respingerea e un proces dificil de gestionat de unul singur. Aşa că, dacă ai nevoie de ajutor pentru a-ţi reveni în urma unei respingeri e poate util sa apelezi şi la un sprijin specializat.