Infidelitatea în antichitate
De-a lungul timpului infidelitatea a fost tratată diferit la cele două sexe. Femeile o plăteau scump. Legile lumii antice erau deosebit de aspre în cazul adulterului. Soțul își putea ucide imediat soția prinsă în flagrant sau o putea supune judecății unor magistrați. Adulterul era nu doar o infracțiune morală, un act care distruge afecțiunea dintre soți, ci și o sursă de inadecvare socială și de violență, fiind clasat în aceeași categorie cu violul.
Infidelitatea era privită ca o crimă, atât în ochii societății, cât și în cei ai zeilor. Se pare că în cazul violului, grecii antici considerau că soțul nu era umilit în aceeași măsură ca soțul ‘încornorat’. Și civilizația romană timpurie includea violul, adulterul și incestul în aceeași categorie, denumită ‘stuprum’, care avea inițial semnificația violării purității religioase – castității vestalelor.
ADN-ul şi infidelitatea
Deşi majoritatea cercetărilor asupra infidelităţii s-au concentrat pe cea masculină, un studiu publicat recent evaluează trăsăturile infidelităţii prin prisma paternităţii şi a genealogiei. Cercetătorii au adus laolaltă testările ADN cu datele genealogice din Europa ultimilor 500 de ani, pentru a explora paternitatea biologică pe scară largă.
Rezultatele au arătat că deşi originea paternităţii a fost un subiect frecvent de bârfe şi glume în literatura sau în mass-media, frecvenţa ‘copiilor din flori’ a fost una relativ redusă. Cercetătorii au constatat însă că în secolul al XIX-lea frecventa infidelităţii certificate prin ADN creşte odată cu scăderea statutului socioeconomic şi cu creşterea densităţii populaţiei din oraşele studiate. În acelaşi timp datele au arătat că diferenţele în privinţa moralei religioase nu sunt corelate cu diferențe semnificative în ratele infidelităţii certificate prin ADN.
Cu alte cuvinte, în oraşele cu o densitate mare a populaţiei şi la persoanele cu un nivel socioeconomic mai redus infidelitatea e sporită, independent de nivelul de religiozitate al acestor persoane.
Infidelitatea poate răni la fel de mult, indiferent de sex
Infidelitatea e o realitate cotidiană ce declanşează multe crize maritale. În 1997, infidelitatea deja stătea la baza a de două ori mai multe divorţuri comparativ cu alte cauze.
Infidelitatea are două componente: una fizică și una emoțională. Deşi se spune că mai mulţi bărbați ar alege-o pe prima și mai multe femeile pe a doua, azi nu există de fapt vreo regulă în această privinţă.
Acum două decenii (1994), datele arătau că bărbaţii erau infideli mai frecvent. Azi nu există vreo regulă nici în privinţa procentului de femei şi de bărbaţi ce sunt infideli. Diferenţele între cele două sexe s-au redus semnificativ. Citeste si https://sex-psi.ro/cine-e-mai-infidel-barbatul-sau-femeia/ sau https://sex-psi.ro/infidelitatea-terapie-de-cuplu/
Însă, indiferent de sex, infidelitatea poate să rănească la fel de mult. În cabinetul de psihosexologie poţi observa că percepţia infidelităţii poate răni tot atât de intens persoană ca un viol sau ca un eveniment tragic ce a curmat viaţa cuiva drag. Persoanele ce suferă atât de intens în urma infidelităţii pot avea chiar flashback-uri specifice sindromului de stres posttraumatic
Poate o relaţie să se devină mai puternică după infidelitate?
Infidelitatea poate părea punctul final al unei relaţii. În anumite condiţii însă infidelitatea poate să reaprindă flacăra stinsă a unei relaţii şi să întărească cuplul. Pentru asta e însă nevoie ca atât persoana infidelă cât şi persoana ce a fost înşelata să parcurgă câţiva paşi esenţiali.
Atât timp cât nu exista o delimitare clară şi specifică a părerilor de rău asupra infidelităţii, cât timp nu exista o asumare specifică a responsabilităţii, nu se poate spune că procesul de împăcare a pornit cu adevărat. Din păcate unele persoane nu ajung să realizeze importanţa acestor 2 paşi nici chiar cu sprijinul psihoterapeutului. Atât timp cât persoana infidelă rămâne în defensivă e puţin probabil că relaţia să redevină una armonioasă.
Remuşcarea persoanei infidele înseamnă mai mult decât un simplu “Îmi pare rău, nu ştiu ce m-a făcut să fac asta”. Remuşcarea e o scuză din toată inima care include repere comportamentale şi emoţionale specifice, ce comunica intelegerea raului cauzat. Iar asumarea responsabilităţii are nevoie de specificitate pentru ca cealaltă persoană să înţeleagă că apreciaţi la adevărata valoare gravitatea acţiunii nedorite.
Repere pentru ca infidelitatea să nu se repete
Odată ce primii 2 paşi sunt făcuţi, cuplul poate începe să evalueze, cu sprijinul psihoterapeutului, de ce s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat. Poate începe să genereze repere pentru ca situaţia să nu se mai repete în viitor.
Principalele motive pentru care apare infidelitatea sunt: pierderea conexiunii afective în cuplu și nemulțumirea sexuală. ‘Infidelitatea impulsivă’ reprezintă doar o mică parte din totalul infidelităţilor. Intotdeauna vor exista persoane mai atractive decât tine…dar atunci când conexiunea emoţională în cuplu vostru e una bună, probabilitatea ca partenerul să cadă pradă unor ispite e una semnificativ redusă.
Restabilirea conexiunii emoţionale nu e ceva uşor de făcut odată ce ai fost rănit(a) atât de profund. Însă e mai uşor atunci când emoţiile sunt recunoscute şi ascultate, în ordinea impactului lor traumatic. Pentru asta e utilă terapia de cuplu. Terapeutul de cuplu nu susţine însă împăcare voastră, ci doar vă sprijină în a nu va îndepărta de la paşii ce sunt dovediţi a fi utili în refacerea cuplului.
E puţin probabil ca nivelul de încredere după o infidelitate să revină exact unde a fost înainte. Însă e posibil ca o relaţie de cuplu să devină mai puternică decât era în perioada de dinainte de infidelitate.