Înţelegi şi eşti înţeles
O relaţie de cuplu armonioasă seamănă mult cu o prietenie adevărată. Începe prin a-ţi înţelege cât mai bine partenerul şi a avea senzaţia că eşti înţeles, după cum spunea Seneca. Prietenul sau partenerul de cuplu adevărat nu doar te întreabă ce mai faci, ci te şi ascultă când răspunzi. Pare uşor, însă adesea, felul în care comunicăm poate sta în calea acestei dorinţe.
Poate vă aduceţi aminte replica lui Jack Nicholson din filmul As good as it gets: Mă faci să îmi doresc să fiu un om mai bun. Dacă nu, aveţi aici un link You Make Me Want to Be a Better Man – As Good as It Gets O prietenie adevărată în cuplu duce la asta. Henry Ford a spus-o într-un fel asemănător “Cel mai bun prieten e cel ce scoate tot ce e mai bun din mine”.
Diferenţele sunt respectate
Alături de un partener de cuplu ce ne e cu adevărat prieten ne îngăduim să rămânem şi tăcuţi fără a fi stânjeniţi. Fără a simţi nevoia să spunem primul lucru ce ne trece prin minte pentru a umple golul conversaţional.
Iar odată ce spunem ceva ce poate părea ‘trăznit’ sau foarte diferit de ce gândeşte celălat, partenerul de cuplu sau prietenul poate să respecte dreptul tău de a avea o opinie diferită. Şi încearcă îngăduitor să înţeleagă mai bine ce te face să ai acea opinie diferită. Iar apoi nu ezită să-ți spună ce gândeşte verde-n faţă, chiar dacă e ceva incomod.
Reciprocitatea nu e contorizată
Într-o relaţie de cuplu armonioasă, la fel ca într-o prietenie adevărată, ajungi să simţi că eşti special(ă) pentru persoana respectivă. Ai senzaţia că există o conexiune mai profundă decât cea cu alte persoane din jur. După cum spunea Aristotel: Cine e prieten cu toţi nu e prieten cu nimeni.
Însă într-o relaţie de cuplu armonioasă, la fel ca într-o prietenie adevărată, reciprocitatea e ceva mai degrabă natural decât ceva contorizat. Poţi uita ce ai dat şi să-ţi aduci mai degrabă aminte de ce ai primit, după cum spune Alexandre Dumas în Cei trei muschetari.
Ambele au nevoie de o îngrijire constanta
Relaţia de cuplu are nevoie de o îngrijire constantă, la fel cum spunea Socrate despre prietenia adevărată. Are nevoie să nu te culci pe o ureche odată ce ai primit dovada că eşti într-o relaţie ce contează. Să nu consideri că relaţia de cuplu e ceva ce rezistă garantat, în orice condiţii. Şi să nu consideri că e vreo plantă ce creşte rapid.
Nu în ultimul rând, un prieten adevărat, la fel ca un partener de cuplu, e pregătit să petreacă timp de calitate împreună cu tine. E pregătit să se bucure alături de tine, de realizările tale. Iar asta ştii bine că dublează bucuria. E pregătit să se întristeze alături de tine când suferi o pierdere. Iar asta ştii bine că înjumătăţeşte tristeţea.
Rezistenţă în vremuri de restrişte
Pe de altă parte o relaţie de cuplu armonioasă, la fel cu o prietenie adevărată, e asemănătoare cu o ţesătură foarte rezistentă, ce nu se deteriorează semnificativ în timp. Nu mai e noua însă îşi păstrează mult din caracteristicile iniţiale. Asta şi pentru că în ambele situaţii există o acceptare a cine eşti tu cu adevărat. E prezentă o cunoaştere obiectivă şi o acceptare atât a plusurilor cât şi a minusurilor.
Pentru că, la fel ca într-o prietenie adevărată, dragostea în cuplu se vede cel mai pregnant în provocări, în vremuri de restrişte. Nu în cele de calm şi serenitate. Alături de un partener de cuplu sau un prieten de încredere provocările vieţii nu sunt atât de dificil de depăşit. Pentru că ştiţi că vă puteţi baza unul pe altul. Pentru că ştii că îşi respectă promisiunile.
Ce e diferit?
Bineînţeles că în cazul relaţiei de cuplu diferenţa principală e în zona atracţiei şi interacţiunii sexuale. Însă oare poate exista o atracţie sexuală cu adevărat fără cele de mai sus?