ACORD

Acordul pentru o buna intimitate

Acordul de transparență și responsabilitate Fie că a fost de Dragobete sau de Sfântul Valentin,

Acordul de transparență și responsabilitate

Fie că a fost de Dragobete sau de Sfântul Valentin, multe cupluri și-au exprimat aprecierea față de persoana iubită prin variate simboluri ale iubirii în cuplu. Flori, ciocolată, cine romantice, cadouri, surprize sau cadouri așteptate etc. Sunt elemente importante, ce întrețin ‘grădina relației de cuplu’. Însă ‘solul’ ce susține o relație de cuplu armonioasă zi de zi e mai ales cel ce are de a face cu anumite acorduri nespuse. Despre ‘pământul’ acestor acorduri e postarea de azi.

Un prim astfel de acord în cuplu e cel de transparență, de exprimare onestă. Acordul că în cuplu o să verbalizați emoțiile, gândurile, dorințele de acțiune, chiar și atunci când ele s-ar putea să deranjeze sau să amenințe relația. O relație armonioasă nu e una fără conflicte. Însă e una în care problemele nu sunt ascunse, ci discutate cu înțelegere reciprocă.

Acest acord e legat de următorul: acordul de asumare a responsabilității în privința rolului fiecăruia în generarea stării în care se afla relația de cuplu. E acordul ce recunoaște că într-o relație de cuplu nu există parte neimplicată. E acordul în care focusul relațional nu e pe cine are dreptate și cine a greșit, nu e pe ‘la cine e problema’.

E mai degrabă pe a identifica rolul jucat de amândoi în menținerea unei probleme și potențialul rol reciproc în depășirea ei. Acest acord poate juca uneori un rol esențial și în depășirea obstacolelor din viața intimă.

Acordul de a auzi și a fi auzit(ă)

Iar pentru a exista acest focus, pe rolul jucat de fiecare în contextul actual, e important să puteți vorbi unul cu celălalt cu compasiune și empatie reciprocă. E important să existe acordul de a-l asculta pe celălalt, cu mintea și inima deschisă. E important să-i arăți celeilalte persoane că e ascultată activ și fără întreruperi premature.

E important să-i arăți celeilalte persoane că e auzită. Iar un prim pas pentru asta e să-i oferi din timpul tău pentru a fi auzită. Și să încerci să creezi un spațiu sigur pentru a împărtăși potențiale vulnerabilități. Spațiul de siguranță emoțională, în care fiecare își poate exprima adevăratul sine permite construirea unor relații mai profunde, mai armonioase, inclusiv la nivel sexual.

Asta nu înseamnă că în acel spațiu nu există limite. Ele pot exista iar respectarea acestor limite e parte din definirea acestui spațiu de încredere reciprocă. Respectarea granițelor partenerului contribuie la o relație echilibrată, de respect, inclusiv la nivel intim.

Acordul de reciprocitate

Bineînțeles că acordurile de mai sus sunt elemente reciproce. Sunt de așteptat din ambele părți. La fel cum e de așteptat ca iubirea ta să vină și spre tine și nu doar spre partenerul de cuplu. Încurajarea propriei persoane e la fel de importantă precum încurajarea partenerului de viață în visurile sale, în ceea ce-și dorește să obțină.

Iar dacă oferi îngăduința persoanei ce o iubești, de ce să nu-ți oferi și ție același nivel de îngăduință? Suntem oameni, ca atare greșim. Atunci când cineva greșește e important să-i transmitem asta persoanei ce ne-a deranjat cu îngăduință și obiectivitate. Inclusiv propriei tale persoane.

Asta înseamnă și o promisiune de a avea răbdare, pentru a înțelege circumstanțele. Bineînțeles că acest acord de a fi îngăduitor în fața greșelilor implica și acordul de a arăta ulterior că fiecare are ceva de învățat din acele greșeli.

Reciprocitatea nu înseamnă însă ‘a ține scorul’. Pentru că nu vei avea parte în cuplu de vreo balanță echilibrată perfect. ‘Păstrarea scorului’ e asociată de obicei cu o reducere a încrederii în relație, cu o reducere a satfisfactiei relaționale. Iar când se întâmplă în asociere cu relațiile intime e corelată cu o reducere a satisfacției sexuale.

Acordul de a încerca să repari

Nu în ultimul rând, intrarea într-o relație de cuplu e util să înceapă cu acordul ca atunci când o să simțiți diferit față de cum simțiți la început de drum, când nu mai simțiți iubirea, să încercați să reparați ce e de reparat, utilizând toate mijloacele ce le aveți la îndemână.

Dar printre aceste mijloace nu e utilizarea amenințării cu divorțul ca modalitate de a stinge un conflict emoțional. E mai degrabă acordul că o să încercați să căutați și un sprijin neutru, înafara cuplului, atunci când percepțiile sunt intens polarizate.

Poți spune că ai încercat ce ai putut încerca să-ți salvezi relația de cuplu atunci când ai acordat suficientă răbdare unei terapii de cuplu, în care client nu e vreunul sau celălalt, ci acea legătură invizibilă dintre voi.

citeste si Nupţialitatea şi abordarea totul sau nimic sau Imaginea de ansamblu: partea plina a paharului – Terapie de cuplu si familie – psiholog Bucuresti & online