Hormonii îndrăgostirii
De Dragobete, scriam un articol despre indragostire vs iubire matură. Cum însă în cabinet am observat că destule persoane sunt departe de a înţelege diferenţa dintre ele, revin cu o postare pe aceeasi temă. Pe scurt, diferenţa dintre indragostire vs iubire e diferenţa dintre o atracţie determinată mai ales de efectul inconştient al unor hormoni şi o atracţie bazată pe o evaluare înţeleaptă a tipului de relaţie dintre doi parteneri.
În cazul îndrăgostirii e vorba preponderent de efectele adrenalinei, dopaminei şi testosteronului. Adrenalina îţi oferă senzaţia de ‘fluturi în stomac’ şi îţi face inima să bată mai tare ori de câte ori întâlneşti persoana de care te-ai îndrăgostit. Alături de testosteron, hormonul ce stă la baza dorinţei sexuale la ambele sexe, de dopamină, hormonul ce îţi intensifică plăcerile, adrenalina te face să cauţi mereu prezenta persoanei de care te-ai îndrăgostit. Aceşti hormoni îţi oferă energia debordantă ce o ai în căutarea plăcerii resimţite când eşti alături de ea.
Îndrăgostirea nu e mereu o experienţă fericită
Îndrăgostirea nu te face doar să te gândeşti obsesiv la persoana după care tânjeşti, ci te poate răni cu uşurinţă. Te poate face să distorsionezi realitatea şi să nu vezi părţile negative ale interacţiunii dintre voi, uneori chiar când sunt abuzive. Iar atunci când poate îţi regăseşti luciditatea şi le vezi în sfârşit, te simţi mizerabil. Atât ca urmare a semnelor de sevraj la dopamină, ca urmare a reducerii bruşte a plăcerii, cât şi pentru că serotonina, hormonul bunei dispoziţii scade brusc şi te face să te simt trist(ă).
Pe de altă parte respingerea asociată îndrăgostirii îţi poate agrava simptomele obsesive. Poţi să citeşti aici mai multe despre îndrăgostire, ca obsesie şi adicţie.
Idealizarea-devalorizarea, o sursa a conflictului indragostire vs iubire?
Îmi pare destul de probabil ca persoanele ce suferă cel mai mult în urma îndrăgostirii, ca urmare a distorsiunii realităţii, să fie persoane ce cred cu tărie în conceptul unui ‘suflet pereche’, persoane ce idealizează acest concept. Nu ştiu să existe încă un studiu care să certifice asta însă dacă ar exista e destul de probabil să ajungă la această concluzie. Există în schimb o cercetare ce a arătat că persoanele mai nemulţumite în relaţia de cuplu sunt adesea persoane care consideră că nu şi-au găsit ‘sufletul pereche’.
Gândul la un singur suflet pereche, ce nu ţi-a fost hărăzit să-l găseşti, e asemănător cu alte credinţe disfuncţionale. Acest gând poate întreţine un proces de idealizare-devalorizare a relaţiei de cuplu, ce te poate răni considerabil. Aşa că hai să vedem cum ai putea privi altfel acest concept.
Mai multe suflete pereche?
Ai putea considera că în viaţă există mai multe ‘suflete pereche’, cu grade diferite de compatibilitate. Un astfel de suflet pereche ar putea şi prima ta dragoste, iubirea vieţii tale, cea pe care poate o regreţi azi. Însă un alt suflet pereche poate fi şi persoana faţă de care ajungi să dezvolţi un ataşament profund, fără acei ‘fluturi în stomac’, ce ştii acum că sunt generaţi automat de hormonii tăi.
Probabil că nu simţi atracţia supremă şi zguduitoare ce a fost la prima îndrăgostire. Nu mai simţi acea atracţie ce te făcea să te simţi în mod constant ca şi cum ai fi băut. Nu e însă ceva nefiresc în asta. La fel cum nu e nefiresc ca atunci când îi spui ‘te iubesc’ unei persoane faţă de care ai ajuns să dezvolţi un ataşament profund, o iubire matura, să nu fie acelaşi tip de ‘te iubesc’ ca cel ce l-ai rostit când ai fost îndrăgostit(ă) prima dată.
Iubesc incomplet?
Ca urmare a prezenţei procesului de idealizare-devalorizare, la începutul iubirii mature poţi avea chiar senzaţia că iubeşti incomplet. Te poţi simţi vinovat(ă) de asta. Ca urmare a comparaţiei ce o faci cu intensitatea trăirilor emoţionale din perioada îndrăgostirii poţi avea senzaţia că eşti copleşit(ă) de ce ai ratat la prima dragoste.
Ceea ce poate nu realizezi e faptul că în perioada în care ai fost îndrăgostit(ă) e destul de probabil să fi ignorat elementele negative ale relaţiei voastre. Aşa că e important să te întrebi: oare e posibil să fi idealizat relaţia atunci? Oare nu devalorizez prea mult ceea ce am acum?
După o îndrăgostire ‘ratată’, odată cu trecerea timpului poate fi uşor să pierzi din vedere comportamentele abuzive ce în sfârşit le-ai luat în considerare în trecut, când v-aţi despărţit. Aşa că e important să te întrebi: Oare îmi aduc aminte adevărul sau e doar o fantasmă alimentată de dorinţa mea de a resimţi intensitatea acelor emoţii plăcute?
Oare conştientizez că a iubi matur o persoană e o alegere conştientă, ce necesită efort şi întreţinere constantă, pe când a fi îndrăgostit e un proces inconştient ce nu necesită acest efort? Oare nu e iubire incompletă mai degrabă cea care alege inconştient să nu vadă decât părţile pozitive ale unei relaţii?
Citeste si despre Increderea si puterea de a o lua de la capat in viata de cuplu