Singuratate: durerea ce întreţine un cerc vicios
Senzaţia de singuratate poate afecta pe oricine, oricând. Singurătatea e unul dintre cele mai semnificative obstacole în sănătate. Te poate afecta atât psihic cât şi fizic. Te poate afecta la fel de mult, indiferent de sex. Poate să doară la fel de mult la orice vârstă.
Senzaţia de singuratate e un gol dureros ce apare atunci când calitatea şi/sau cantitatea relaţiilor nu corespunde dorinţelor, nevoilor tale. Din păcate însă un obstacol major generat de singurătate e faptul că ea poate declanşa un cerc vicios în care efectele singurătăţii asupra persoanei afectează modul în care ea îşi formează sau îşi întreţine relaţiile….şi prin asta durerea se accentuează. Jocul acesta dinamic între elementele externe şi cele interne ale singurătăţii e zona în care îţi poate fi de folos psihoterapia.
Efectele singurătăţii cronice
E greu de evaluat care sunt efectele singurătăţii cronice. De multe ori persoanele la care povara singurătăţii e majoră sunt persoane cu probleme complexe date de diverse traume, pe diverse paliere. Unele traume, cum ar fi cele asociate sărăciei sau obstacolelor majore de sănătate, afectează adeseori cronic calitatea vieţii persoanei.
Însă uneori chiar şi atunci când se aceste problema se rezolvă, persoana poate continua să se simtă singură. Un exemplu ar putea fi chiar şi cel legat de izolarea generată de COVID. Bineînţeles că efectul izolării COVID a fost diferit în funcţie de contextul precedent pandemiei. Însă lockdown-ul ne-a făcut să ne gândim la singurătate altfel poate decât înainte. Ne-a făcut poate să nu mai luăm drept garantate anumite lucruri, poate să le apreciem mai mult.
De exemplu, pe unii i-a făcut să evalueze altfel importanta micilor gesturi de ajutor oferite / primite. Pe alţii poate să aprecieze mai mult interacţiunea cu colegii în pauza de cafea de la birou. Iar pentru unii, ce poate erau izolaţi dinainte de lockdown, perioada a adus o oarecare uşurare, dat fiind că toată lumea ajunsese acum în situaţia lor. Dar nu în ultimul rând, izolarea COVID a făcut ca unele cupluri să realizeze că sunt singuri în doi …sau în mai mulţi.
Singuratate în doi?
După cum spunea Nietzche, unele persoane ne fură singurătatea fără să ne ofere de fapt companie. Aşa că renunţarea la singuratate până la urmă e o idee bună dacă ai parte de o comunicare ce îţi aduce satisfacţie dar comunicarea superficială poate fi uneori mai puţin de dorit decât singurătatea.
În cuplu, amândoi partenerii sunt responsabili de singurătatea în doi. Chiar dacă unul dintre parteneri poate avea un rol mai semnificativ în întreţinerea singurătăţii în doi, relaţia de cuplu se deteriorează sau ameliorează prin contribuţiile aduse de fiecare în parte. Asemenea unei grădini, relaţia de cuplu are nevoie să fie îngrijită, hrănită, protejată. Are nevoie de seminţe noi de afecţiune, are nevoie de plivirea buruienilor.
Relaţia de cuplu nu e ceva static. Nu e vreun obiect ce l-ai dobândit şi nu se schimbă, ci un organism viu, în care fiecare interacţiune contează, chiar şi momentele de singurătate. Chiar şi în relaţia de cuplu, ai nevoie de o perioadă de timp în care să fii doar tu cu tine, tocmai pentru a putea să evaluezi mai bine legătura ta emoţională. Separarea fizică te poate apropia de esenţa afecţiunii tale. În fond poeziile de dragoste nu sunt create în prezenţa persoanei iubite.
O relaţie cu orice preţ?
Am văzut că uneori poţi să te simţi mai singur(ă) cu unele persoane decât dacă ai fi cu adevarat singur(ă). Aşa că uneori persoanele ce primesc eticheta de ‘însinguraţi’ pot fi de fapt persoane conştiente de costurile unei socializări cu orice preţ.
Uneori povara singurătăţii poate fi atât de mare încât te poate îndrepta către a căuta o relaţie de cuplu cu orice preţ. Te poate face să apreciezi chiar şi sunetele unui conflict ce răzbate prin pereţii camerei alăturate, cel puţin aşa absorbi sunetele interacţiunii cuplului ce se ceartă.
Când ajungi în acest stadiu poate fi din ce în ce mai dificil să apreciezi ceea ce ai. Persoanele singure pot avea de fapt în jur unele persoane ce ţin la ele însă povara absenţei unei relaţii de cuplu le poate face să vadă doar ce lipseşte, nu şi ce există.
Autoevaluarea negativă şi tendinţa de a interpreta subiectiv
Atunci când singurătatea te face să alergi cu orice preţ către o relaţie de cuplu poţi întâmpina de fapt probleme în dobândirea unor relaţii noi. Asta pentru că posibilele eşecuri în căutările tale îţi pot întreţine o autoevaluare negativă constantă. Iar relaţiile noi pot veni mai greu nu atât ca urmare a deficienţelor ce consideri că le ai, cât că urmare a unei tendinţe de a interpreta subiectiv anumite gesturi sau comportamente.
În compania unor persoane pe care doreşti să le atragi, în compania unor persoane despre care nu ştii ce să crezi sau a unor persoane despre care presupui că nu te plac, nu e nefiresc să simţi instinctiv că e cazul să dai ce e mai bun. În schimb atunci când senzaţia că nu ai voie să te relaxezi domina aceste interacţiuni, când ai tendinţa de a interpreta tot ce spune interlocutorul ca o validare sau o respingere a propriei persoane, e mai degrabă ceva legat de stima ta de sine scăzută.
Într-o relaţie cu un tiran?
Şi poate fi epuizant când îţi faci mereu griji că orice ai spune tu sau orice ar spune interlocutorul poate fi interpretat ca lipsa de respect sau lipsă de afecţiune. În aceste cazuri putem spune că persoana nu e de fapt singură. E într-o relaţie… însă într-una cu un tiran ce sălăşluieşte în propriul cap.
Când sunt alături de o persoană ce le acordă atenţie, persoanele cu o stimă de sine scăzută pot să-şi reducă temporar vocea interioară ce îi flagelează constant… însă vocea tiranică revine adesea în singurătate.
Ce poţi face în această situaţie?
Poţi încerca să nu te mai concentrezi atât de mult asupra unor defecte sau greşeli încât să le amplifici. De exemplu atunci când uiţi de ziua de naştere a unui persoane din cercul tău, în loc să te perpeleşti gândindu-te la ce persoană groaznică eşti, mai bine ai reflecta dacă asta spune sau nu ceva despre relaţia ce o ai cu persoana respectivă. Sau în loc să te învinovăţeşti de cele spuse la nervi iubitei / iubitului mai bine ai încerca să găseşti o cale să remediezi situaţia.
Nu poţi face asta? E oare pentru că te temi de o posibilă respingere? E poate mai uşor cu vocea tiranului din capul tău decât cu probabilitatea respingerii? E poate pentru că dacă vocea ar dispărea ai fi pus(ă) în faţa riscurilor şi incertitudinii libertăţii?
Sunt întrebări la care e util să te gândeşti pentru a putea să nu mai fi singur(ă) când eşti doar tu cu tine. Iar dacă ai nevoie de un sprijin în găsirea răspunsurilor poţi apela şi la un psihoterapeut.
citeste si Obstacole in calea gasirii unei noi relatii de cuplu