Ce e trăncăneala psi?
Apetitul pentru informaţiile ce ţin de funcţionarea psihicului uman a generat apariţia în ultimele decenii a mai multor specialişti ce utilizează un limbaj pseudoştiinţific pentru a oferi explicaţii facile la probleme complexe. E ceea ce a fost descris în 1977 ca psychobubble (R.D.Rosen). În traducere liberă: trăncăneala psihologică sau prescurtat trăncăneala psi. E probabil de la sine înţeles de ce aceasta flecăreală psi are priză la public.
Însă de multe ori, aceste etichetări verbale repetitive pot reduce sau chiar distruge înţelegerea unei trăiri emoţionale sau înţelegerea complexităţii unei relaţii de cuplu. Limbajul standardizat poate reduce varietatea infinită de probleme relaţionale sau individuale la nişte etichetări îngheţate, ce adesea pot reduce stima de sine.
Uneori o persoană nu mai e temătoare – e paranoică. Uneori persoana nu mai e mereu cu gândul la o dorinţă intensă sau la cineva de care se simte atras(ă) – e într-o psihoză. Când cineva nu a depăşit încă o despărţire sau e încă vizitat/ă de gânduri frecvente legate de un eveniment neplăcut –are un sindrom de stress posttraumatic.
O persoană se poate cataloga ca fiind co-dependentă şi atunci când vrea să ţină cu adevărat cont de ce-şi doreşte partenerul de cuplu. Sau o relaţie e toxică uneori şi atunci când partenerul de cuplu îşi doreşte să petreacă mai mult timp în cuplu decât în prezent şi îşi exprimă vehement nemulţumirea că nu are un răspuns la rugăminţile succesive.
Între diagnostic şi trăncăneala psi
Nu mă înţelege greşit. Uneori aceşti termeni au o explicaţie certificată de elemente comportamentale obiective. Însă uneori le găseşti în mass media, utilizate într-un fel ce mai degrabă favorizează distorsionarea înţelegerii unui context emoţional sau relaţional. Trăncăneala psi utilizată în exces poate favoriza adoptarea unei poziţii de superioritate, a unei atitudini elitiste.
Iar asta se poate observa uneori în relaţiile de cuplu în care unul dintre parteneri a consumat multă literatură de dezvoltare personală şi ajunge să diagnosticheze comportamentele partenerului. În unele situaţii aceste comportamente pot fi relevante pentru un diagnostic. Însă în alte cazuri ‘diagnosticarea’ poate fi mai degrabă un mijloc de a evita responsabilitatea tensiunilor relaţionale.
În cabinetul de psihosexologie observ uneori această fugă de responsabilitate chiar şi în cazul obstacolelor din viaţa intimă. Reducerea dorinţei sexuale ca urmare a tensiunilor relaţionale poate fi interpretată ca impotenţă. Sau procentul de timp crescut dedicat prietenilor poate fi interpretat într-un cuplu heterosexual ca homosexualitate.
Beneficiile şi riscurile psihoterapiei
Din fericire, în ultimii ani psihoterapia a început din în ce mai mult să nu mai genereze un stigmat, cum era în trecut. Mai mult decât atât, o cercetare a unui site de dating (Hinge) a arăta că 86% din cei ce caută o relaţie afirmă că există o probabilitate mai mare să se întâlnească a doua oară cu o persoană dacă la prima întâlnire au aflat că persoana încearcă să se cunoască mai bine printr-un proces psihoterapeutic.
Această cunoaştere de sine e negreşit un aspect benefic. Însă uneori te poate face mai singur, mai izolat, atunci când focusul psihoterapeutului e doar pe tine şi nu şi pe relaţiile ce le ai. Atunci când focusul e mai degrabă doar spre validarea ta şi nu spre un echilibru între validare şi schimbare.
Uneori, această orientare doar spre validare poate fi ascunsă în procesul de psihoterapie sau de dezvoltare personală de termeni intelectuali, sterili, ce ‘ajută’ persoana să evite conflictul sau disconfortul unor ‘relaţii toxice’. Nu mă înţelege greşit, aceste relaţii toxice există şi merită să ieşi din ele însă merită să investeşti resurse pentru a realiza dacă sunt sau nu aşa.
Testul terapiei de cuplu
Etichetarea partenerului de cuplu fără dovezi obiective care să ia în considerare poziţiile ambelor părţi ale unui cuplu ,susţinută din păcate şi de unii terapeuţi, ajuta doar la a evita conflictul. Citeşte şi E o relaţie toxică? Ce pot să fac? – (psihoterapiefamilie.ro)
Observ pe unele forumuri persoane ce spun că nu mai au resurse şi că ‘au încercat totul’ să fie bine în cuplu. Iar atunci când întreb dacă au încercat să le propună partenerului şi terapia de cuplu răspunsul e negativ.
E adevărat, uneori partenerul tău de cuplu poate fi mai egoist. Poate înţelege mai greu trăirile tale emoţionale. Poate să uite să facă ce a promis şi să se ia cu munca. Însă asta nu îl plasează automat în zona de narcisism. Din nou, nu spun că nu ar putea fi aşa, însă terapia de cuplu te poate ajuta să confirmi sau să infirmi asta.
Limite versus supracontrol
Uneori, termenii psihologici ce devin trăncăneala psi pot masca un comportament nefolositor relaţiei de cuplu sub forma unui concept psihologic pozitiv. De exemplu stabilirea de limite, un concept clar util în relaţia de cuplu, poate masca justificarea unui comportament de supracontrol. De exemplu: Nu mai joci vreodată tenis cu un alt bărbat dacă nu sunt şi eu. Nu mai porţi fuste decât până la genunchi. Nu mai postezi imagini în care te distrezi alături de alţi bărbaţi la teambuilding….
Limitele nu reprezintă impuneri de comportamente care au ca scop să satisfacă o nesiguranţă relaţională. Ele reprezintă graniţe care să-ţi protejeze integritatea în faţa unor atacuri la valorile ce le-aţi agreat în cuplu. Terapia de cuplu vă poate ajuta să agreaţi acele limite, în cazul în care e dificil să o faceţi pe cont propriu. Pentru a agrea aceste limite, terapeutul de cuplu vă poate ajuta să vă înţelegeţi reciproc trăirile emoţionale şi să evaluaţi dacă percepţiile voastre reprezintă o realitate falsă sau nu.
Bineînţeles că nu există vreo garanţie că terapia de cuplu nu o să se transforme şi ea într-o trăncăneală psi. Însă acum, după ce ai citit această postare, poate eşti mai pregătit(ă) să-ţi dai seama de asta. Când discuţiile încep să nu se mai refere la elemente comportamentale sau la atitudini concrete, obiective, când devin vagi ca sens sau prea încurcate, exprimă asta deschis. Stabileşte o limită sănătoasă.